În cea mai recentă versiune, a cincea, au fost făcute puține modificări, dar au fost foarte controversate. Una dintre cele mai proeminente, a fost cu privire la luarea în considerare a doliului, ca atare sau ca parte din depresie.
Doliul este o etapă prin care trece o persoană atunci când pierde pe cineva drag. În unele țări, acest lucru se reflectă printr-o vestimentație diferită și evenimente precum priveghiul.
Doliul are un rol important atât în experiența personală cât și în cea socială, deoarece este o perioadă în care se primește sprijin, confort și condoleanțe de la membrii familiei și prietenii apropiați.
Când o persoană este în doliu, se simte deprimată, tristă, nemotivată, își poate pierde chiar și scopul… ceea ce este de înțeles și normal în societate.
Problema este că acestea sunt, de asemenea, simptomele depresiei, catalogată în psihopatologie ca tulburare depresiv severă.
Unii experți susțin că, dacă doliul are aceleaşi simptome ca depresia, este pentru că se vorbește despre aceeași problemă de sănătate. Alții, pe de altă parte, diferențiază doliul pentru că există o “cauză care îl justifică”.
O altă controversă este durata doliului. În unele tradiții, doliul este pe o perioadă de un an, în alte societăți este doar șapte zile. Dar există o diferență între starea de doliu și a ține doliu.
Starea de doliu este starea de spirit a familiei, în timp ce ținerea doliului este un afișaj social, care variază de la țară la țară, și poate dura ani de zile. A ține doliu, în sine, nu implică nici un risc pentru sănătatea persoanei, astfel încât prelungirea lui nu reprezintă o problemă, atâta timp cât convențiile sociale sunt urmate.
Înainte de apariția D.S.M. -V, în cazul în care doliul depășea două luni, trebuia tratat clinic ca depresie severă. În prezent, această perioadă minimă de două luni nu este respectată, astfel că diagnosticarea și tratamentul încep din momentul în care apare simptomatologia depresiei severe.
Cu această schimbare, este vorba despre a oferi răspuns cât mai rapid unei probleme de sănătate mentală atât de importantă și extinsă ca depresia, fără a fi nevoie de a aștepta cele doua luni prescriptive, cum se proceda înainte.
Prin urmare, doliul a fost înţeles ca o “experiență” prin care toți trebuie să trecem atunci când pierdem o persoană dragă, dar trebuie “monitorizat” deoarece simptomele ar putea ascunde o tulburare de depresie severă.
Trebuie ținut cont că este esenţial sprijinul familiei și al prietenilor care înțeleg situația și asistă persoana în timp ce trece prin doliu pentru depașirea acestuia in mod natural.
Capitolul 3. Distimia
Cu toții am avut, la un moment dat în viața noastră, o serie de evenimente neplăcute, o perioadă în care ne-a lipsit motivația, ne-am simțim apatici și demoralizați, problemele ne-au copleşit și nu ne-am putut “ridica capul”, dar în timp totul s-a rezolvat și ne-am recăpătat starea anterioară. Cu toate acestea, dacă simțiți că această condiţie persistă de ani de zile, este posibil să suferiți de o afecţiune numită distimie.
Distimia este o tulburare de dispoziție, în care o persoană are simptome depresive cronice, de o durată mai mare de un an pentru copii și adolescenţi, și doi ani la adulţi. Se consideră un debut precoce în cazul în care apare înainte de vârsta de 21 de ani și târziu, dacă apare după această vârstă.
Este o tulburare cu simptome ușoare sau moderate ce nu au suficientă intensitate pentru a fi considerate episoade depresive, motiv pentru care nu are diagnosticul unei tulburări depresive severe.
Potrivit studiului Estudio ESEMeD-Spania realizat în colaborare cu Unidad de Investigación y Desarrollo Sant Joan de Déu-Serveis de Salut, Sant Boi de Llobregat și Unidad de Investigación en Servicios Sanitarios Instituto Municipal de Investigación Médica Barcelona (Spania), ale căror rezultate au fost publicate în jurnalul științific Medicina Clínica [5], distimia este al treilea cel mai frecvent tip de tulburare mentală în populația spaniolă, care afectează aproape 1,5% de cetățeni în fiecare an. Spre deosebire de alte tulburări psihologice, există diferențe semnificative în distribuţia distimiei, deoarece afectează până la cinci ori mai multe femei decât bărbați.
Cauzele distimiei nu sunt încă suficient de clare, atribuindu-se la o modificare al unui anumit tip de neurotransmiţător numit serotonină, responsabil de gestionarea emoţiilor și estimarea valorii personale; Alte cauze care trebuie avute în vedere sunt situaţiile de stres continuu și personalitatea.
Printre plângerile cele mai frecvent întalnite, ce trimit o persoană la un consult medical pentru acest motiv, ne putem întalni cu urmatoarele simptome ale distimiei:
-Stare depresivă sau iritabilă (în cazul copiilor și al adolescenților).
-Pierderea interesului în lucruri care îi bucurau anterior.
-Sentimente de vinovăție, stimă de sine scăzută.
-Percepția de sine ca “trist” sau “descurajat”.
-Persistența acestei stări pentru o lungă perioadă de timp.
În afară de cele de mai sus, pentru a diagnostica distimia, este necesară explorarea si prezența urmatoarelor simptome:
-Tulburări de apetit (excesiv sau deficient).
-Lipsă de energie și oboseală.
-Stimă de sine scăzută.
-Dificultăți în concentrare și în luare de decizii.
-Tulburări de somn (excesiv sau deficient).
-Simptome cronice și persistente, mai moderate decât cele ale depresiei.
Putem deduce că distimia este o boală tăcută, cu o simptomatologie moderată, care poate trece neobservată, fiind, în multe cazuri, dificil de stabilit când a început. În plus, înainte de stabilirea diagnosticului, trebuie excluse alte cauze ale simptomelor, precum probleme fizice (cum ar fi hipotiroidismul) sau alte cauze medicale (un anumit tip de medicament).
De asemenea, trebuie diferențiată de alte tulburări cu simptome similare, cum ar fi tulburarea depresivă scurtă recurentă sau tulburarea de personalitate depresivă.
Tulburarea depresivă scurtă este caracterizată de tulburări depresive multiple de-a lungul vieții, dar acestea sunt episodice și izolate și prezintă simptome mai severe.
În ceea ce privește tulburarea de personalitate depresivă, aceasta este o caracteristică permanentă a persoanei, urmând să se poată diagnostica distimia daca a avut un început tardiv.
Dar, trebuie menționat faptul că distimia apare adesea împreună cu alte tulburări fizice și psihologice. Printre cele mai frecvente sunt: durerea cronică, fibromialgia şi sindromul de colon iritabil; iar bolile psihice împreună cu care se prezintă adesea sunt: depresia majoră, în 40% din cazuri, numită depresie dublă sau tulburările de anxietate, în special tulburarea de atac de panică.
Odată diagnosticată trebuie stabilit tratamentul care va ajuta persoana să atingă starea de spirit „normală“ de înainte de a suferi de distimie. Terapiile psihologice utilizate sunt:
- Terapia cognitivă, cu scopul de a oferi instrumentele necesare pentru a împlini nevoile de zi cu zi și de a combate gândurile negative despre sine, lumea înconjurătoare sau viitor (fundația gândirii depresive).
- Terapia comportamentală, cu scopul de a spori activitatea pacientului, oferind experiențe satisfăcătoare ce măresc stima de sine și sentimentul de independență; de asemenea, se lucrează cu tehnici de relaxare pentru a gestiona stresul.
- Psihanaliza ca metodă de auto-descoperire, care, explorează traumele provenite din relaţiile stabilite în primele etape ale vieții și care generează simptomele distimiei.
Aceste terapii sunt adesea însoţite de prescriere de antidepresive, care, în cazul unor pacienți, trebuie luate pe tot parcursul vieții.
Distimia poate fi prevenită prin:
- Activitate fizică zilnică moderată, chiar și mersul pe jos, de preferat în aer liber.
- Dietă adecvată, și evitarea exceselor sau curelor de slăbire prelungite.
- Menţinerea unui nivel moderat de activitate zilnică (muncă / studiu), pentru a evita situaţiile de stres, și pentru ca persoana să se simtă utilă.
- Întreținerea relațiilor sociale, cu rudele sau prietenii, formând relații emoționale de calitate și de durată.
- Aproximativ opt ore de somn, timp ce variază în funcție de vârstă, ținând cont că trebuie să fie suficient pentru a se recupera și a fi capabil de efectuarea adecvată a activităţilor zilnice.
Capitolul 4. Depresia sezonieră
Este normal să ne simțim somnoroși și slăbiţi în primele zile după schimbarea de sezon, mai ales atunci când intrăm în sezoanele mai reci; dar, dacă acestea și alte simptome continuă, ne putem confrunta cu o depresie sezonieră.
Cu siguranță ați simțit modificări în organism în anumite perioade ale anului, mai ales înainte de schimbarea anotimpurilor, deși în mod normal, le atribuim scăderii de temperatură sau creşterii umidității, pe măsură ce se apropie iarna; sau creşterii temperaturii și reducerii umidității când se apropie vara.
