“Serios? Nu-mi amintesc să-mi fi plăcut vreodată”
“Ce zici de o omletă?”
“Da, asta sună mult mai bine. Poți să pui în ea și din amestecul cu lapte?”
“Sigur că da, dragul meu, nu văd de ce nu, avem din cel pregătit pentru cină. Trebuie să-i mai dăm 30 de minute lui Din să vedem dacă se întoarce. Trebuie să-i transmită lui Den să sacrifice un ied pentru tine.”
După prânz, Din luă câteva cuțite, o geantă pentru carne și un ulcior pentru sânge să le ducă fratelui ei ca el să poată duce la capăt macabra misiune, apoi Din se întoarse la tarlaua de legume.
“Se pare că chiar ți-a plăcut omleta, Heng, nu-i așa?”
“Da, a fost foarte sățioasă, destulă carne, destule proteine.”
Wan trebălui în jurul lui Heng ziua întreagă, tăind legume și gătind sosul naam pik cu cili, dar Heng nu mai scoase un cuvânt. Părea că își făcea siesta sau un posibil somn de recuperare după prima masă cu mâncare solidă din ultimele câteva zile.
Din fu prima care se întoarse după-amiaza târziu cu un coș plin de legume să le ajungă pentru următoarele 24 de ore. Den sosi puțin mai târziu și-i dădu mamei geanta cu carne de ied perfect curățată și gata de pus pe foc, și un ulcior cu sângele iedului.
“Mă duc să-i sărez pielea, mamă! Deja am curățat-o așa cum mi-a arătat tata. Mă întorc în douăzeci de minute.”
“Nu e nevoie să te grăbești, avem destul timp la dispoziție. Ai grijă să faci un duș înainte să vii la masă, mai ales acum că ai măcelărit iedul.”
“Da, mamă…”
“Hmm, amestec de lapte, simt mirosul amestecului de lapte… Heng se foia și mormăia.”
“Da, Heng, amestec cu lapte… Mud o să ți-l pregătească pentru mai târziu, mai întâi vom servi cina când ajunge și mătușa ta aici.”
Wan îi șopti lui Dn, “cred că simte mirosul sângelui de ied sau al cărnii. Uite cum își mișcă nasul ca o vrăjitoare. Cine ar fi crezut acum o săptămână că o să ajungă să trăiască așa?”
Wan puse surplusul de carne în congelator, apoi luă ciozvârta pregătită pentru Heng și o duse suficient de departe încât mirosul să nu-l mai deranjeze și-și continuă treburile. Heng se culcă la loc ca o jucărie cu cheiță care și-a încheiat runda.
La șase și patruzeci și cinci de minute, Wan luă legumele tocate din apă sa se scurgă, făcu focul într-o căldare de metal în care găteau de obicei așezată pe o veche cărămidă de ciment de pe masă, în care mai adăugă câteva bucăți de cărbune. În seara asta mâncau felul preferat al copiilor: porc la grătar. Aparatul pentru făcut grătarul era foarte simplu și eficient. Era o farfurie de metal semănând cu un foarte vechi storcător de portocale. Jgheabul era umplut cu apă ca să fiarbă legumele și spaghetele din făină de orez, iar partea de deasupra reprezenta grătarul propriu-zis pe care se frigea carnea. De fapt fiecare își gătea propriul meniu, dar pentru că ‘jgheabul’ era umplut pentru toată lumea, se considera o masă ‘la comun’.
Când ajunse Da, nici prea devreme, nici prea târziu, la ora șapte și zece minute, Wan o trimise pe Din să scoată carnea din frigiderul din beciul casei. Când ajunse cu carnea la nici 10 metri de masă, Heng începu să se foiască iar și adulmecă aerul.
“Mmmm, lapte”
“Nu, Heng, lapte mai târziu, acum vei primi ciozvârtă de ied”
“Mmmm, ciozvârtă de ied, superb, rară”
Da era fascinată și lua notițe mental.
Când Wan puse carnea pe grătar, Heng își dădu jos ochelarii de soare ca să vadă mai bine în lumina palidă a serii. Ochii săi scăpărară ca niște faruri roșii arzând făcându-i pe copii să se cutremure.
Oricine ar fi zis că legumele fierte și carnea la grătar miroseau minunat, dar Heng fu cel care vorbi primul.
“Iedul miroase grozav acum! Ai grijă să nu arzi sângele. Heng vrea carnea rară… fără legume, miros oribil.”
“Da, Heng, știu, rară, dar nu crudă. Asta e încă crudă, trebuie s-o mai las câteva minute.”
“Nu, Mud, o s-o mănânc așa. Miroase atât de bine acum, dar cu fiecare minut mirosul e din ce în ce mai fad. Vreau friptura mea acum!”
“Bine, Heng, cum vrei tu. Vrei vreo legumă sau, poate, spaghete?”
“Nu, doar carne, vreau iepurele, nu mâncarea de iepure.”
Wan luă cele două bucăți de pe foc, le puse pe o farfurie pentru Heng și i le înmână. “Poftim, Paw, dar să știi că arată prea în sânge, aproape crude dacă mă întrebi pe mine. Tu întotdeauna preferai carnea bine făcută ca noi toți de altfel.”
Heng luă farfuria, o puse sub nas și o adulmecă, nasul i se mișca precum cel al iepurelui. Apoi puse farfuria în poală, luă bucata mai mică cu amândouă mâinile și o ridică din nou în dreptul nasului. “Minunat” spuse el, “puțin prea făcută, dar foarte bună.”
Heng nu observă că toată lumea îi observa fiecare mișcare în timp ce mușcă o bucată minusculă de carne pe care o mestecă cu dinții din față. Wan se așteptase că o să înfulece o bucata mare pe nerăsuflate. El, în schimb, ținea friptura cu o mână, iar cu cealaltă smulgea bucățele mici de tot. Când dădea peste porțiuni mai însângerate le ducea la buze și le sugea cu nesaț.
Se uitau unii la alții uluiți în timp ce ochii lui roșii cu roz urmăreau carnea ca un uliu.
“E vreo problemă?” întrebă cu o mișcare scurtă a capului spre nevastă-sa.
“Nu Heng, nu-i nicio problemă. E atât de bine să te vedem mâncând mâncare solidă din nou, atât. Ne bucurăm pentru tine, nu-i așa?”
“Da, aprobară cu toții în cor”, dar Da avea reținerile ei, deși nu ținea morțiș să le împărtășească în chiar acel moment.
“Bun, atunci e în regulă”, spuse Heng și se întoarse la ciugulit carnea cu evidentă plăcere.
Îi luă lui Heng exact treizeci de minute să mănânce o bucată de carne cât palma de mare și apoi se apucă de os pe care îl curăță perfect de carne și-l supse de măduvă până îl usca de tot. Ceilalți găsiseră că era imposibil să se concentreze la propria farfurie, iar în consecință ‘jgheabul’ fierse până rămase fără apă, iar carnea se arse de nenumărate ori, așa că cina lor fusese ruinată deși lăsaseră farfuriile goale, pentru că ei nu erau genul să risipească mâncare.
Când termină prima ciozvârtă, Heng se șterse la gură cu dosul mâinii pe care o linse și o supse până rămase curată. Cine l-ar fi văzut din afară, ar fi crezut că sigur abia fusese eliberat dintr-un lagăr de concentrare unde fusese ținut în izolare și pe rații de pâine și apă. Nimeni nu văzuse niciodată pe cineva care să prețuiască mâncarea atât de mult.
“O vrei și pe cealaltă acum, Paw?” întrebă Din. Heng își ridică cearșaful de pe umeri și îl strânse mai bine în încercarea de a se face mai confortabil și Den reuși să prindă la timp farfuria care zbură din poala lui.
“Așteptăm întâi să se așeze asta” spuse Heng, “și pe urmă mai mâncăm. Foarte bună mâncare. Heng place foarte mult.”
Den se uită la mama lui, iar ea știu ce vrea să însemne. Heng vorbea o thailandeză - păsărească și nimeni nu-l auzise exprimându-se atât de rău până acum, chiar dacă thailandeza lui nu fusese niciodată grozavă pentru ca părinții lui erau chinezi.
Chiar când ceilalți începură să se concentreze la propriile farfurii și Heng deveni imobil din nou, un pârâit camuflat veni din direcția lui. Toți știură exact ce se întâmplase, dar fiind politicoși se prefăcură că n-au auzit nimic. Apoi veni încă una, urmata de un miros groaznic.
Numai Da și Wan îndrăzniră să se uite la Heng care afișa un zâmbet larg sub ochelarii lui de soare întunecați.
Den începu să chicotească. La început în liniște, dar apoi nu se mai putu abține și în curând râdea în hohote.
“Liniște, copii! Tatăl vostru nu se poate abține, este bolnav” spuse Wan. “Hrana solidă a trecut direct prin el probabil”. Cu toate astea, Den și Din nu se mai putură abține. Heng stătea acolo cu un zâmbet larg pe față. Câteva minute mai târziu, când mirosul încă persista cu aceeași intensitate, Wan îi spuse lui Den “ du-l pe tatăl tău la toaletă ca să se curețe! Dacă sunt probleme strigă-mă și îndată vin să-l ajut.
Heng pune-ți chiloții în coșul de rufe, am să mă ocup de ei mâine.”
Când se îndepărtară, Wan spuse:
“Vai mie! Vai mie, ce zici de asta, mătușă Da?”
“Ciudat, nu-i așa? Comportamentul lui Heng îmi amintește de cel al unei păsări. Nu aș putea spune exact despre ce pasăre e vorba, dar cum stătea acolo cocoțat parcă și cum a mâncat și cum s-a răhățit imediat după… Păsările fac asta – multe alte animale de asemenea – dacă urmărești cu atenție găinușele în ogradă. Nu-mi iese din minte cum s-a cuibărit în cearșaf cu ochelarii pe ochi după ce-a terminat ciozvârta.”
