Vraciul desfăcu cu atenție prima legătură ce conținea piatra, o examină cu atenție, o mirosi și o așeză înapoi în frunza de banan, apoi luă a doua legătură conținând mușchiul de pământ și-l mirosi și pe acesta înainte să-l așeze pe covorașul din fața ei.
Da se uită solemn la Din și, după câteva minute, vorbi.
“Cel din cauza căruia ești îngrijorată este foarte bolnav. De fapt era aproape să moară când mi-a lăsat mostrele astea, dar nu e mort … încă. O parte din organele sale interne sunt într-o stare foarte precară, în special cele care se ocupă de curățarea sângelui… Cei pe care îi numiți ‘renichi’ sunt cei mai afectați, nu mai funcționează deloc, iar ficatul e pe cale să cedeze și el. Asta înseamnă că moartea este iminentă. Nu există niciun tratament medical care să-l poată ajuta.”
Vraciul se scutură ca de un fior din nou și reluă forma inițială a mătușii Da, care clipi, se scutură și se frecă la ochi.
“Nu sunt vești bune, nu-i așa copila mea? Știi, atunci când sunt posedată de spirit nu aud întotdeauna totul, dar am prins câteva frânturi și pot spune după expresia feței tale că e de rău pentru tatăl tău.”
“Spiritul a spus că Paw va muri curând pentru că nu există tratament pentru rinichi și ficat care au cedat deja…”
“Îmi pare foarte rău, Din, știi cât de mult țin la tatăl tău… Uite, am mai învățat câte ceva de-a lungul timpului, în afară de posedare. Hai să ne uităm acum… Da, piatra… vezi unde a scuipat taică-tu? Nicio urmă! Asta înseamnă că nu sunt niciun fel de săruri în salivă, nici minerale, nici vitamine, nimic, doar apă.”
“Acum mușchiul de pământ,” îl mirosi de la distanță, apoi îl apropie de nas. “La fel! Miroase și tu!”, spuse ținând bucata de mușchi suspendată în aer, dar Din avea o reținere în a mirosi urina tatălui ei. “Haide, nu o să te muște”, spuse Da. Din făcu ce fusese rugată.
“Niciun fel de miros, doar cea naturală a mușchiului de pământ”
“Exact!” Urina bărbatului miroase ca cea de pisică dacă o ții învelită, dar a lui taică-tu, nu. De asta, nu e niciun fel de carne care să putrezească. Și tot de asta, sângele lui e apos.
“Nu poți trăi mult cu apă în loc de sânge, nu-i așa? E împotriva firii, nu? Sângele transportă toate bunătățile în corp, dar taică-tu nu mai are nimic în el de asta e atât de slăbit tot timpul.
Du-te acasă acum și dacă e încă cu noi, vino cu scuterul și ia-mă și pe mine. Du-te acum, grăbește-te!”
Din zbură pe ușă și fugi acasă. Cât Din era plecată să verifice cum se simțea taică-su, Da se pregăti de drum pentru că în inima ei știa că Heng al ei nu era mort încă, nu de tot. Alese câteva ierburi și le puse în geantă, se stropi cu apă pe față și își prinse părul cu o eșarfă să o apere de apa împroșcată de motocicletele de pe celălalt sens. Apoi ieși afară să-și aștepte nepoata.
Din sosi câteva minute mai târziu însoțită de un nor de praf.
“Repede, mătușă, mama a zis să vii repede, tata mai are puțin și moare!”
Da se urcă în atașul motocicletei, așa cum se cădea unei doamne și porniră cu părul lui Din biciuindu-i fața ridată, iar ea încercând să se ferească. De cum sosiră, Da sări destul de sprinten pentru o femeie de vârsta ei, din atașul motocicletei și se repeziră amândouă în casă.
“Mulțumesc că ai venit atât de repede mătușă Da, el e în dormitor.”
“Da, presupun că e în pat și nu cu dragele lui capre!”. Ridică plasa de țânțari și se așeză pe podeaua de lemn la capul lui. Prima dată se uită la pielea lui, apoi la păr și la buze, iar la final îi deschise ochii și se uita în ei.
“Hmm, da… vreau să-i văd picioarele!” Wan se grăbi să-i dezvelească picioarele bărbatului ei, iar Da se repezi să le strângă și să le observe mai de aproape.
“Hmm, niciodată n-am văzut un caz atât de grav de lipsă a cărnii în sânge. Îmi dai voie să le spun copiilor ce au de făcut pentru o perioadă de timp? Bine, mă întorc degrabă, ridică-i capul pe pernă. O trimit pe Din să te ajute, iar Den o să mă ajute pe mine afară.”
“Da, mătușă, bineînțeles. Absolut orice ca să-l ajut pe dragul meu Heng.”
“Bine, hai să vedem ce putem face, da?” și cu asta coborî în fața casei.
“Din du-te și ajut-o pe maică-ta, Den vino cu mine, trebuie să acționăm cu toții rapid și precis.”
Din plecă în viteză, iar Den întrebă cum poate ajuta.
“Fugi și adă-mi cel mai cel mai puternic cocoș din ogradă! Repede, flăcăule!”
Când s-a întors cu pasărea sub braț, Da o luă.
“Acum du-te și leagă cel mai puternic țap de un stâlp, dar leagă-l bine să nu se poată mișca un centimetru - stând sau șezând mi-e totuna.”
Cât Den fugi să aducă țapul, Da se așeză la marginea mesei, tăie gâtul cocoșului, îi scurse sângele într-un castron, îi arunca corpul fără viață într-un cos de legume de pe masă și apoi se grăbi pe scări.
“Din, spuse ea la sosire, aveți lapte de capră, sau orice alt fel de lapte în frigider? Dacă nu ia repede un ulcior și fugi și adă proaspăt, te rog, fată!”
N-avu nevoie să i se spună de două ori că trebuie să se grăbească că dispăru într-o clipă.
“Wan, s-a trezit?”
“Nu chiar, mătușă, pe jumătate.”
“Bine, tu strânge-l de nas cât sa deschidă gura și eu îi torn pe gât sângele ăsta.” Îi strânse maxilarul între degetul mare și arătător ca să-l deschidă, îi împinse capul pe spate și îi turnă câteva guri din sângele de găină pe gât. Da ghici din felul în care Heng se înecă ca o mașină pe motorină, că măcar jumătate se dusese unde trebuia.
Heng miji ochii.
“Ce-mi faceți, vrăjitoarelor bătrâne?” șopti el, “A fost oribil!”
“Ah, m-am gândit eu”, spuse Da, turnând mai mult, “e prea bogat, trebuie să-l obișnuiesc cu el.”
“Lapte proaspăt, încă cald, de la Floarea, cea mai bună capră a noastră”, spuse Din de cum intră în cameră.
Da îl luă, îl amestecă jumi-juma cu sângele rămas și-l turnă pe gât lui Heng cu același rezultat, dar cu mai multă rezistență din partea lui.
“Ai văzut!”, exclamă ea, “devine deja din ce în ce mai puternic! Încearcă să ne opună rezistență. Poate că nu e cu totul sortit pieirii!”
“Acum, Wan, tu continuă cu laptele, dar păstrează jumătate din cea rămas. Mă întorc în câteva minute.”
Coborî și îl strigă pe Den.
“Ai pregătit țapul?”
“Da, mătușă, e acolo”
“Bine, acum vino cu mine!”
Da făcu o tăietură mică la gâtul țapului cu briceagul ei foarte ascuțit și scurse printr-un pai câteva sute de mililitri de sânge.
“Ai văzut cum am făcut, băiete? Încearcă să-ți amintești că am impresia că va trebui să faci asta în fiecare zi de-acum încolo.”
Urcară amândoi în dormitor unde spre uimirea lor, Heng stătea de vorbă cu soția și fiica lor așa cum un pacient de spital ar face după o anestezie generală - amețit, slăbit și ezitant, dar coerent.
Da amestecă sângele de capră cu restul de lapte, dar întâi i-l dădu să încerce nediluat.
“Vai, mătușă, dar e dezgustător! Vai mie… ”
“Atunci încearcă asta”, spuse ea, înmânându-i un pahar cu lichid roziu.
